Home » Lumea digitală » Facebook lansează două ecrane inteligente pentru chat video

Facebook lansează două ecrane inteligente pentru chat video

Facebook lansează două ecrane inteligente pentru chat video
Publicat: 15.10.2018
În plin scandal legat de intimitatea online, în urma unor scurgeri de informaţii personale şi a unor conturi sparte, Facebook lansează noile dispozitive de comunicare pentru acasă Portal. Este vorba despre două display-uri inteligente conectate la internet, care beneficiază de camere şi microfoane pentru a pune utilizatorii în contact prin chat video, dar şi pentru a controla dispozitivele inteligente din casă prin intermediul asistentei Amazon Alexa.
Facebook propune două „dispozitive de spionaj” numite Portal şi Portal+. Primul este un dispozitiv similar cu ceea ce am mai văzut în trecut de la Lenovo sau Amazon, oferind un touchscreen de 10” şi o cameră video pentru chat. Portal+ este însă un dispozitiv de 15”, care poate fi folosit atât în orientare portret, cât şi în landscape, scrie go4it.
 
Dispozitivele Portal se laudă cu faptul că software-ul poate să urmărească utilizatorii pentru a-i ţine tot timpul în prim-plan în cadrul apelurilor video prin intermediul Facebook Messenger şi că beneficiază de o tehnologie avansată de eliminare a zgomotului de fundal în convorbiri. Desigur, acestea beneficiază de comenzi vocale, care pot fi iniţiate folosind replica „Hey Portal”.
 
Pentru a se asigura că scandalurile din ultima perioadă nu va afecta aşa mult dispozitivele Portal, Facebook a integrat funcţii interesante de protecţie a intimităţii. În primul rând, ambele dispozitive vin cu capace pentru a acoperi camera video, în timp ce există o combinaţie simplă de butoane pentru dezactivarea completă a camerei şi microfoanelor direct din software.
 
Mai mult, utilizatorii îşi pot parola Portal-ul cu parole de până la 12 caractere, în timp ce toate funcţiile AI, Smart Camera şi Speaker rulează local pe dispozitiv. Doar comenzile vocale Hey Portal trec prin serverele Facebook şi chiar şi atunci, ai control asupra ce poate sau nu stoca Facebook, având acces la istoricul acţiunilor de pe cont, pe care le poţi şterge.
 
Portal va ajunge în magazinele americane la preţul de 199 dolari, în timp ce Portal+ va costa 349 dolari. Cei care cumpără două dintr-o dată pot economisi 100 de dolari. Momentan, aceste dispozitive vor fi disponibile doar în Statele Unite ale Americii.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase